illo tempore – un text de Sia Roșioru

Sia Roșioru

illo tempore

illo tempore

În hăul de cenușă din soba bunicilor ticăie un ceas. Acolo timpul curge după bunul plac al privitorului. Nici oamenii nu mai sunt ce erau cândva. Deasupra ceasului, apa nu mai fierbe. Au dispărut toți oamenii și nu mai are cine pune paie pe foc ca să aprindă iar conversația. Deci camera rămâne rece. Dacă te-ai uitat, întoarce-te în camera unde miroase a aluat dospit cu praf de stele și vise de copil. Unde mâini de mamă, veșnic tremurânde, frământă sufletul tânăr în cea mai dulce bucurie. Intra Dumnezeu in piele de furnică pe sub ușă si trage cu urechea la ce se întâmplă. Așa taine nu pot fi tulburate. Într-un necontenit joc, dăm uitării firescul de a fi oameni. Sapă în piatră până ajungi la diamant. Sapă în om până ajungi la esență. N-ai nevoie decât de atât: dragoste pururi tânără, scoasă din mâini de om-lumină.

Un text de Sia Roșioru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: